oare?

Ce e viaţa asta?
De ce trebuie să suferim atât?
oare va găsi cineva vreodată fericirea?
întrebări fără răspuns
totul e o frunză în vânt.

Acum totul îmi pare atât de greu,
Mi-am pierdut identitatea,
mintea mi s-a închis
inima mi-a împietrit
Sufletul aproape s-a stins...
mai e doar flacără de veghe,
undeva în fiinţa mea,
dar care curând se poate stinge şi ea...

Nu mai ştiu să râd
nu mai pot să plâng
plutesc undeva
într-o stare ce nu e a mea...

Departe de realitate
fără sentimente
fără gânduri
un simplu vid.
Acum cineva mi-ar spune:
"de ce vorbeşti aşa?
ai prieteni pe care te poti baza..."

Iar raspunsul meu ar fi simplu.
lumea e rea şi egoistă
când au avut nevoie de mine
am fost acolo fără reţinere
Dar când a fost vorba să fiu ajutat
mi s-a închis uşa în nas...

Ochii îmi plâng cu lacrimi amare
Sufletul în mii de bucăţi mi se sparge
M-au călcat în picioare...