Demonul din mine

Herăstrău?
M-am aşezat pe bordura de beton,
A unui debarcader părăsit,
Am o tigară în mână,
Reflectez la trecut,
Sângele îmi clocoteşte în vene,
Plămânii îmi iau foc,
Am obosit,

Mă apropii de apă,
E jucăuşă, cu valuri line.
Mă apropii mai mult.Îmi văd reflexia.
Oare... Sunt chiar eu?
Ochii mă înşeală?
Nu mă mai recunosc,
Reflexia seamănă mai mult cu o umbră,
Un demon venit din străfunduri.
Îmi zambeşte pervers.

Ăsta nu-s eu,
Un fior de teamă zboară prin cer,
Îl vede şi râde.

Imaginea se tulbură,
Se metamorfozează,
Îi cresc aripi negre,
Din colţii imenşi picură sânge,
Pielea îi e solzoasă,
În palme are două găuri negre,
Pregătite să absoarbă suflete.

Oare nu scăpasem de el?
Îmi trece un gând prin minte,
Parcă era închis pe vecie...
Îl învinsesem...
Cum o fi scăpat?

Hohote de rîs metalic,
Îmi rasună în urechi,
Ochii îi sunt în flăcări,
Gâtlejul îi e uscat,
Îi e sete de răzbunare,

Gura i se schimonoseşte...
''Prostule!!
Ce credeai că o luptă e de ajuns?
Că poţi învinge iadul aşa uşor?
Te aştept de mult naivule,
Nu poti fugi de destin,
Steaua lui David o porţi în frunte,
Eşti fiul Iadului''

Vorbele lui mă sufocă,
Nu pot să scot nici un sunet,
Puterile mă lasă,
Ameţesc...

''A venit timpul,
Întunericul te cheamă''
O mână hidoasă iese din apă,
Mi se lipeşte pe faţă,
Nu pot riposta,
Sunt paralizat...

Într-0 secundă îmi absoarbe sufletul,
Pe debarcader,
Rămâne un corp de piatră,
Din care curge o lacrimă roşie,
Lasă pe obrazul de piatră,
O dâră subţire,
O dâră albastră.

Iar pe cer,
Printre norii de vată,
Astrul trimite un con de aură,
Peste omul ce a fost odată... acum
Doar o simplă piatră uitată.

Furtuna începe,
Bubuie cerul,
Debarcaderul începe să crape,
Fulgerele despică apa,
Se apropie de piatră,
Cerul e furios.
Un fulger minunat loveşte în creştetul statuii,
Bucăţele mici zboară în toate direcţiile.
A fost...

Ploaia purifică locul,
Vântul matură rămaşiţele,
Totul revine la normal...
De parcă nimic nu s-a întâmplat.
Divinitatea e mulţumită,
A mai scăpat de o insectă...