Afară e frig.
E noapte.
Cerul aruncă cu fulgi peste mine,
Plămânii scuipă aburi,
Buzele îmi sunt crăpate,
Merg desculţ prin deşertul îngheţat.
Bombardament de amintiri,
Iluzii ale unui eu trecut,
Le văd pe un ecran de gheaţă.
O lacrimă albastră îmi umezeşte obrazul,
În suflet se mai aprinde o sclipire,
O amăgire a ceea ce a fost.
Nu mai am inimă,
Nu mai am nici un rost.
Aş vrea să mai pot visa,
Să mai văd soarele,
Să simt viaţa.
Prin vene să îmi curgă marea,
Să mai tin odată floarea,
Să mă îmbăt cu parfumul ei,
Să îi văd în fiecare zii imaginea...
Un văl de pumni îngheţaţi,
Îmi zdrobeşte faţa.
Mă trezesc din iluzie.
Acelaşi deşert îngheţat...
În faţă îmi apare o imagine,
Pare că o ştiu dar nu îmi amintesc,
Faţa din imagine e zâmbitoare.
Întinde o mână cu căldură spre trupu-mi îngheţat,
Creierul atrofiat îşi aminteşte,
E un suflet plecat din copilărie,
Un suflet drag,
De viaţă prea devreme luat...
Întind mâna-mi îngheţată,
Spre căldura binefăcătoare,
Nu apuc.
Un cuţit de gheaţă mi se înfige în spate.
Nu picură sânge,
Doar că imaginea dispare...
Iar se joacă cu mine,
Acelaşi deşert îngheţat...
Ecrane de gheaţă mă înconjoară,
Îmi arată viaţa toată.
Eu sunt acolo...
E parte din mine.
Odată era altceva.
Acum e doar deşertulăsta blestemat,
Prin care merg neîncetat,
Ca Sisif cu piatra sa,
Nu se va mai termina plimbarea asta...
