Ploaia

De fiecare data cand ploua
Imi vin in minte niste intrebari,
Cum ar fii:

Ce este ploaia?
Ce face ea?
De ce imi place ea?
Cum a luat nastere ea?

Cu timpul, dupa lungi meditari,
Intamplari simtite,
Clipe petrecute,
Am ajuns sa imi raspund la ele.

Ploaia e un suflet ratacit,
Singur in infinit,
El nastere a luat,
In urma unor suferinte de neindurat.

Ea imi e a doua mama,
Niciodata nu ma paraseste,
Tot timpul langa mine este,
Si de mine se ingrijeste.

Cand sunt suparat,
Apare din neant,
Si imediat ma inveseleste,
Fara sa prind de veste,

Lacrima de pe obraz imi sterge,
Cu caldura ma imbratiseaza,
Ale ei brate de apa,
Incolore dar nemarginite,

Ma protejeaza, sunt ca o pavaza,
Ce ma fereste de griji,
Problemele dispar,
Atunci cand imi scalda fata,

Rapid ma linisteste,
Sufletul imi incalzeste,
Am nevoie de ea,
Sa-i simt atingerea.

Urasc cand seceta,
Ma indeparteaza de ea,
Imi ascunde fata sa,
imediat mi se face dor.

E elementul meu,
O parte din ce sunt eu,
Si niciodata nu voi renunta,
La ea si ceea ce inseamna ea..

Bestia

Ma simt doborat,
Ma simt la pamant,
Nu mai pot continua,
Nu ma mai pot ridica.

Simt ca nimeni nu ma poate ajuta,
Simt cum trece peste mine vremea,
Fara ca eu sa pot face ceva,
Nici macar nu pot striga
Sa mi se intinda o mana..

Singur sunt blocat,
Undeva uitat,
Intr-un colt intunecat,
Fara nimic apropiat,
Fara un inger curat..

Sufletul mi s-a ratacit,
Inima mi-a impietrit,
Pierd incet dar bine,
Ce a mai ramas omenesc in mine,
Traind singur, fara nimeni...

Timpul m-a schimbat,
Intr-o bestie m-am transformat,
De oameni nu sunt suportat,
Toti de mine au uitat,
Ca am fost om si eu odata...

Nimic nu ma mai poate alina,
Durerea mi-a distrus lumea,
Nici praful nu a mai ramas din ea,
Decat.. doar.. amintirea.. mea
Ca a existat candva..

Nici dragostea nu mai poate face ceva,
Pentru ca nu e nimeni sa o dea,
Celui ce are nevoie de ea,
Fara a conta natura sa,
De om sau altceva...

Nu stiu daca cineva,
M-ar mai putea schimba,
Sa ma readuca cum am fost candva.
Nu stiu cui i-ar mai pasa,
de cel ce acum e bestia...

Revolta

Stau si ma intreb cateodata,
Daca locul meu e in aceasta lume patata.
De ura, dusmanie, suferinta,
Plina de oameni fara constiinta.

Unde cuvantul Te Iubesc,
Nu mai e ceva ceresc
Ci doar un simplu lucru pamantesc,
Folosit prostesc,
De acesti oameni fara constiinta,
Plini de invidie, dusmanie,
Si....Fara credinta.

Ce ingroapa sufletele celor ce traiesc,
Si Dreptatea, Iubirea o cinstesc.
Dar totusi traiesc,
In mijlocul acestor bestii,
Din prezentul nefiresc,

Ce pare din alta galaxie cazut,
Nu facut...
Din sufletele celor din trecut,
Care viata si-au sacrificat,
Pentru o lume mai buna,
Nu pentru aceasta furtuna,
Spulberand viata cat ai clipi,
Facand-o doar o umbra..

Pana si soarele isi schimba fata calduroasa si blanda,
Intr-o fata arzatoare si hada,
Facand totul un desert,
Omorand fiinte incet...., incet...

Luna ce negura o alunga,
Si calauza celor pierduti era,
Acum se stinge incet, incet
Coborand peste planeta un vesnic inghet
Alungand stelele de pe cer,
Invaluind totul in mister
Aratand ca nimic nu e efemer,
Viata insasi fiind un mister,

Inteles dor de cei ce ies din negrul sever
Si merg cu gandul mai departe de cer,
Rezolvand enigme ce cer,
O viata si jumate de inger,
Pierduta in neant fara de folos,
Pentru cei multi ce pier..

Visul

De ce ma uit la stele si ma simt singur?
De ce linistea noptii ma intristeaza?
De ce nu reusesc sa fiu fericit?
De ce totul se sfarseste subit?

Seara cand ma uit la stele,
Imi doresc ca una dintre ele,
Dintr-o constelatie indepartata,
Sa coboare pe pamant de indata.

Sa se arate ca fata,
Cu fata-i alba si imbujorata,
Ochii de smarald stralucesc,
In adancul sufletului privesc,

Parul de culoarea ambrei,
Inchisa de veacurile trecute,
Buzele gustul rodiei,
Pielea cu mirosul iasomiei.

Cu rochia ei neagra
Din matase pura,
Zambeste cu caldura,
Coboara de pe soclul ei de platina.

Paseste, spre mine vine,
In ochii mei priveste,
Ma ia de mana, vreau sa vorbesc
Imi sopteste sa nu ma grabesc.

Ma saruta, e divin
E unic, nu pot uita
O sarut, continuam asa
In minte imi incolteste intrebarea..

Sa fie ea tot ce am visat?
Sa fie adevarat?
Se opreste, se uita la mine,
La ureche imi sopteste:

"Acum e doar un vis,
Eu sunt un inger trimis,
Sa nu te las sa pierzi speranta,
La un moment dat va veni si ea.

In viata reala va aparea,
Atunci cand va veni vremea,
Acolo o vei avea,
Si viata iti va lumina.

Dar cu ardoare nu o astepta,
Traieste-ti viata fara ea,
Iar cand vei fi in viata ingropat,
Intr-un tunel surpat,

Ea te va ajuta,

Va fi salvarea ta.

luminita ce va aparea,
din senin in viata ta. "

Inca o divina sarutare
Imi dadu drumul la mana,
Aripile si le deschise,
Si dispare incet in zare.

Ma trezesc de dimineata,
Rasaritul bate la fereastra,
Ma gandesc la ce am visat,
La ingerul ce mi s-a aratat.

Tind sa cred ca e adevarat,
Ca nu doar am visat,
Totul asa se va intampla,
Atunci cand va veni vremea..

Fantoma

Totul e pierdut, trecut..
Procesul a inceput
E ceva ce nu pot schimba
Ii spun simplu, autodistrugerea mea.

Cu fiecare zi ce trece
Sufletul mi se impietreste
De dezamagiri multe
Persoane pierdute.

Simt cum trupul se transforma
Incet, treptat, treptat..
Devine din ce in ce mai sters
Aproape de neobservat

Trece de la material
La ceva supranatural
Lucru de neinteles
Pentru cei ce nu gandesc.

Ultima scara este,
A evolutiei terestre
Dar nu una fericita
Ci foarte posomorata.

Nimeni nu isi dorestee
Sa fie un suflet ce rataceste
Sa traiasca pentru cei din jur
Nu doar pentru el singur,

Dar uite ca totusi exista
Acesti oameni fara frica
De o transformare enorma
De a deveni fara forma...

Curand se va termina
Completa va fi transformarea mea
Singur voi bantui planeta
Pana ce lumea se va termina...

Prietenii

Nu stiu parca imi e dor de ce a fost,
Parca totul e fara rost
Parca dintr-un somn lung m-am trezit
Si in jur cand am privit
Nu am mai gsit ce am lasat

Totul e transformat
Eu nu mai sunt la fel
Prietenii s-au schimbat
Nu mai e cum a fost odat

Cand eram toti si radeam
Dar nu conta, noi nu il simteam
Caci impreuna eram,
Tot timplu palavrageam
Despre vrute si nevrute
Despre luna, despre stele
Universurile tacute.

Totul treptat a incetat
Fiecare pe un drum a plecat
Destramand intregul ce s-a format
Lasand locul unde ne strangeam
Trist, singur, de tacere inconjurat
Dar pastrand amprenta
ca noi acolo am stat.

Vreau ca tot ce s-a intamplat
sa nu ramana doar amintiri..
In trecutul indepartat
sa devina iar prezent
Sa se intoarca urmele ce au plecat
In locul ce s-au adunat odata.

De unde sa nu mai plece niciodata
Toti formeaza un tot,
Totul inseamna toti,
Price s-ar intampla
noi vom ramane tot asa