oare?

Ce e viaţa asta?
De ce trebuie să suferim atât?
oare va găsi cineva vreodată fericirea?
întrebări fără răspuns
totul e o frunză în vânt.

Acum totul îmi pare atât de greu,
Mi-am pierdut identitatea,
mintea mi s-a închis
inima mi-a împietrit
Sufletul aproape s-a stins...
mai e doar flacără de veghe,
undeva în fiinţa mea,
dar care curând se poate stinge şi ea...

Nu mai ştiu să râd
nu mai pot să plâng
plutesc undeva
într-o stare ce nu e a mea...

Departe de realitate
fără sentimente
fără gânduri
un simplu vid.
Acum cineva mi-ar spune:
"de ce vorbeşti aşa?
ai prieteni pe care te poti baza..."

Iar raspunsul meu ar fi simplu.
lumea e rea şi egoistă
când au avut nevoie de mine
am fost acolo fără reţinere
Dar când a fost vorba să fiu ajutat
mi s-a închis uşa în nas...

Ochii îmi plâng cu lacrimi amare
Sufletul în mii de bucăţi mi se sparge
M-au călcat în picioare...

Demonul din mine

Herăstrău?
M-am aşezat pe bordura de beton,
A unui debarcader părăsit,
Am o tigară în mână,
Reflectez la trecut,
Sângele îmi clocoteşte în vene,
Plămânii îmi iau foc,
Am obosit,

Mă apropii de apă,
E jucăuşă, cu valuri line.
Mă apropii mai mult.Îmi văd reflexia.
Oare... Sunt chiar eu?
Ochii mă înşeală?
Nu mă mai recunosc,
Reflexia seamănă mai mult cu o umbră,
Un demon venit din străfunduri.
Îmi zambeşte pervers.

Ăsta nu-s eu,
Un fior de teamă zboară prin cer,
Îl vede şi râde.

Imaginea se tulbură,
Se metamorfozează,
Îi cresc aripi negre,
Din colţii imenşi picură sânge,
Pielea îi e solzoasă,
În palme are două găuri negre,
Pregătite să absoarbă suflete.

Oare nu scăpasem de el?
Îmi trece un gând prin minte,
Parcă era închis pe vecie...
Îl învinsesem...
Cum o fi scăpat?

Hohote de rîs metalic,
Îmi rasună în urechi,
Ochii îi sunt în flăcări,
Gâtlejul îi e uscat,
Îi e sete de răzbunare,

Gura i se schimonoseşte...
''Prostule!!
Ce credeai că o luptă e de ajuns?
Că poţi învinge iadul aşa uşor?
Te aştept de mult naivule,
Nu poti fugi de destin,
Steaua lui David o porţi în frunte,
Eşti fiul Iadului''

Vorbele lui mă sufocă,
Nu pot să scot nici un sunet,
Puterile mă lasă,
Ameţesc...

''A venit timpul,
Întunericul te cheamă''
O mână hidoasă iese din apă,
Mi se lipeşte pe faţă,
Nu pot riposta,
Sunt paralizat...

Într-0 secundă îmi absoarbe sufletul,
Pe debarcader,
Rămâne un corp de piatră,
Din care curge o lacrimă roşie,
Lasă pe obrazul de piatră,
O dâră subţire,
O dâră albastră.

Iar pe cer,
Printre norii de vată,
Astrul trimite un con de aură,
Peste omul ce a fost odată... acum
Doar o simplă piatră uitată.

Furtuna începe,
Bubuie cerul,
Debarcaderul începe să crape,
Fulgerele despică apa,
Se apropie de piatră,
Cerul e furios.
Un fulger minunat loveşte în creştetul statuii,
Bucăţele mici zboară în toate direcţiile.
A fost...

Ploaia purifică locul,
Vântul matură rămaşiţele,
Totul revine la normal...
De parcă nimic nu s-a întâmplat.
Divinitatea e mulţumită,
A mai scăpat de o insectă...

Sentiment

Stelele cad,
Luna se sfărâmă.
Se lasă beznă,
Linistea e adâncă.
Sunt singur,
Scormon în negru,
Dupa vocea pierdută,
Undeva în neant,
Într-un abis îndepărtat,
Unde va rămâne ferecată,
Ascunsă şi ingropată,
Nu va mai iesi niciodată..

Fericirea e o picătură de apă
Cade in ocean,
Face câteva valuri
Şi moare surd,

Lăsând in urmă
Un gust al dracului de amar
Pe care nimic nu îl face să treacă.

Încet, încet
Bucuria din suflet,
E anhilată,
De o tăcere apasătoare.

Aş vrea să fiu o pasăre,
Să călătoresc în zare,
Să trec prin furtună,
Să mă lovească un fulger,

Să simt curentul în vene,
Viata în fata ochilor să se depene,
O lacrimă curge pe obraz,
Sîngele se scurge treptat.

Cad din înaltul cerului,
Un trup făra viată.
Viteza îmi dă foc,
Cad în oceanul acum mormânt.

nimeni nu stie că am plecat,
Toţi sunt surzi,
Au orbit instant.
În cer e o indiferenţă cruntă.