Oameni ai artelor

Timpul a trecut
Marile valori in negura vremii s-au pierdut
Oameni ce istorie au facut
Putrezesc acum in cimitirul mut..

Artisti ce universul au cantat
Actori ce trecut, prezent si viitor pe scena au jucat
Poeti ce lumii necuvantatoare viata au dat
Pictori ce lumea intreaga pe apnza au imortalizat

Multi in mocirla i-au bagat
Si nu au apreciat
Ceea ce ei au creat
Pana ce de pe pamant ei au plecat..

Cu sufletu impacat
Ca tot ce au creat nu va fii uitat
Macar de cei ce in timpul vietii i-au apreciat
Admirand talentul ce le-a fost dat

Aceia ce l-a timp i-au laudat
Duc mai departe ceea ce de la ei au invatat
Creatii ce simturile au incantat
Si de la inceputuri mentalitati au schimbat

Sufletul au bucurat
Acesti oameni ce au plecat
Lasandu-ne ce au realizat
Pentru a nu uita ca au existat..

Sacrificiul si Remuscarea

Singur sunt in noaptea rece si uda
Ma gandesc la tot ce mi se intampla
In prezentul stricat si trecutul uitat
In care nu am lasat nici o urma..

Prin viata ca un fulger am trecut
Facandu-ma nevazut
Ochilor ce langa mine au fost ca sa vada
Aceasta fiinta stricata, nehotarata si bleaga
Ce pentru altii s-a zbatut
uitandu-se pe sine undeva in trecut..

Acum in aceasta tainica noapte,
Imi vin toate in minte ca niste soaptee
Rostite de constiinta patata ce poarta o rana adanca
Facute de propriile lui fapte, negandite, idioate


Care cursul vietii i-au schimbat
Devenind ceea cu adevarat este
Nu ce crede el ca este
Fiind omul caruia i se pare ca alta viata iroseste
Dar amarnic greseste
Caci propria-i viata isi iroseste
Care si asa scurta mai este..

Ploaia ce de fereastra se loveste
Ritmic apasat, pare ca ii vorbestee
Despre tristetea ce incet, incet il copleseste
Vrand sa spele acea pata ce pe constiinta lui este..
Facand din el un om ce bucuria fiecarei zile o traieste
Eliberat de constiinta patata ce acum straluceste

In adancul sufletului pe sine se regaseste
Viata din nou de la capat isi construieste
Aducand in prezent tot ceea ce iubeste
Ca pasarea pheonix, ce din propria-i cenusa traieste,
Pana ce lumea se sfarseste

Padurea

Stau singurel in padurea ce canta
Privesc apa turquaz, limpede, adanca
O ascult cum murmura,
Cantecul ce de atatea veacuri il canta
Martorul mut a tot ce se intampla

Pasarile vazduhului se opresc sa-l auda
Vandul cu glasul de aur sufland
Prin crengile uscate- verzi
ale strajerilor, ma incanta..

Acesta e corul padurii
Ce de la nastere canta
incantt auzul celui ce stie sa-l auda
Fermecant inimile celor ce se opresc si asculta..

Pacat ca aceasta lume crescand
A uitat... Sa-l mai auda