Afară e primavară,
Albul ce ne inconjoară,
Dispare treptat în cer,
În pădure se aud şoapte,
Prin văzduh se plimbă vesele,
Păsarele călătoare,
Rândunele ce abia au învatat sa zboare,
Se întorc din ţări,
În ale lor cuiburi lăsate,
Când au început zăpezile.
Inima-mi e ca natura,
Simt cum pulsează mai tare,
Se trezeste din amortire,
Ascultă zgomotele toate,
Se pierde în frumuseţea vestitorilor,
Adoră mirosul zambilelor.
Încet, încet ostaşii pădurii revin la viaţă,
veveriţele aleargă după mâncarea de astă toamnă,
Sub pătura înghetată.
Primăvara e anotimpul ce ne arată,
Că oricât ar fi de greu în viaţă,
Şi oricâte lacrimi am avea pe faţă,
Tot timpul vom găsi puterea,
Să iesim la suprafaţă,
Precum ghioceii din zăpadă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu