Ploaia

De fiecare data cand ploua
Imi vin in minte niste intrebari,
Cum ar fii:

Ce este ploaia?
Ce face ea?
De ce imi place ea?
Cum a luat nastere ea?

Cu timpul, dupa lungi meditari,
Intamplari simtite,
Clipe petrecute,
Am ajuns sa imi raspund la ele.

Ploaia e un suflet ratacit,
Singur in infinit,
El nastere a luat,
In urma unor suferinte de neindurat.

Ea imi e a doua mama,
Niciodata nu ma paraseste,
Tot timpul langa mine este,
Si de mine se ingrijeste.

Cand sunt suparat,
Apare din neant,
Si imediat ma inveseleste,
Fara sa prind de veste,

Lacrima de pe obraz imi sterge,
Cu caldura ma imbratiseaza,
Ale ei brate de apa,
Incolore dar nemarginite,

Ma protejeaza, sunt ca o pavaza,
Ce ma fereste de griji,
Problemele dispar,
Atunci cand imi scalda fata,

Rapid ma linisteste,
Sufletul imi incalzeste,
Am nevoie de ea,
Sa-i simt atingerea.

Urasc cand seceta,
Ma indeparteaza de ea,
Imi ascunde fata sa,
imediat mi se face dor.

E elementul meu,
O parte din ce sunt eu,
Si niciodata nu voi renunta,
La ea si ceea ce inseamna ea..